Prăjitură cu ciocolată si mentă

3217

Ingrediente pentru blat :150g unt, 200g făină, 100g unt (pentru uns tava), 125g ciocolată neagră, 150g zahăr, un pliculet praf de copt, 3 ouă, 50ml lapte

Ingrediente pentru cremă  : 80ml smantană pentru friscă, 10g mentă proaspata, 3 linguri sirop de mentă , 1/2 lămâie, două linguri de zahăr pudră, 100g unt, 100 gr ciocolată albă, 150ml friscă

Pentru glazură : 150g ciocolată amăruie  

Mod de preparare . Prepararea blatului. Untul lăsat la temperatura camerei se mixeaza cu zahărul. Se topeste la bain marie ciocolata cu laptele si se toarnă peste crema de unt. Se amestecă bine ingredientele. Se separă ouăle, albusurile de gălbenusuri. Albusurile se mixează cu un praf de sare pană se obtine o cremă tare ca o bezea. Peste crema de unt se cerne făina amestecată cu praful de copt si cacaoa. Se adaugă albusurile spumă si gălbenusurile. Se mixează bine compozitia, pană se obtine un aluat cremos. Intr-o tavă tapetată cu hartie de copt si unsă cu unt se toarnă compozitia si se coace in cuptorul preancălzit la 180˚, circa 35-40 de minute. După ce este coaptă prăjitura se scoate și se lasă la răcit.


Prepararea cremei. Se spală frunzele de mentă, se absoarbe apa de pe ele cu un servetel de  hârtie. Se taie cat mai mărunt. Peste ele se stoarce jumătate de lămâie, astfel isi vor păstra culoarea verde. Ingredientele se pun într-un blender, se adaugă zahărul pudră și se mixeaza bine.

Intr-un vas punem pe foc pană dă in clocot frisca lichidă neindulcită. Se ia de pe foc si adaugă ciocolata ruptă bucătele si se amestecă pană se topeste ciocolata. Se ia de pe foc si se lasă la răcit. După ce s-a răcit se adaugă untul, mixul cu mentă, siropul de mentă si se mixează circa 2-3 minute. Separat mixăm 150ml friscă si adăugăm treptat crema de mentă peste friscă si se amestecă până la omogenizare. Astfel, crema noastră de mentă este gata.

Se intinde  blatul pe o suprafata netedA, si se intinde cu o spatula uniform crema de mentă. Peste crema racita se toarnă glazura de ciocolată amăruie, topită la bain marie amestecată cu o linguita de ulei(uleiul ajuta glazura sa nu se intareasca prea rau). . Se dă prăjitura la frigider circa 2-3 ore apoi se poate portiona si consuma .

Vă dorim poftă bună si spor la gătit!