Într-un bol se pune făina. Adăugăm peste ea făina de mălai și amestecăm cele două compoziții.
Adăugăm zahărul, iaurtul, oul bătut, sarea și uleiul de măsline. Puteți folosi și zahăr tos cu aromă de vanilie. Folosiți iaurt de băut, nu iaurt grecesc.
Mixăm ușor compoziția până obținem un aluat ce are o consistență asemănătoare aluatului pentru clătite, mai grosuț așa, apoi îl lăsăm deoparte timp de 15 minute. Consistența aluatului depinde foarte mult de făina folosită, dacă vi se pare prea moale, mai puteți adăuga puțină făină.
După 15 minute, se pune pe foc o tigaie la încins. Cu ajutorul unui polonic turnăm turta în tigaie, acoperim tigaia cu un capac și o lăsăm să se prăjească timp de 1 minut pe o parte, apoi ridicăm capacul și o întoarcem pe cealaltă parte și o mai lăsăm 1 minut. Întrucât au deja ulei în compoziție, nu mai trebuie să adăugăm ulei și la prăjit. Turtițele prăjite se scot pe o farfurie și se pun una peste alta.
Pot fi servite și la micul dejun cu dulceață, sunt foarte gustoase, ușor de făcut, și rămân pufoase în interior.