Tarta cu crema de vanilie si kiwi

3325

Ingrediente pentru blat200 gr unt, 150 gr zahar,  3 oua,  1 praf de sare,  coaja rasa de la o lamaie,  1 pliculet praf de copt,  esenta de vanilie, 250 g faina

Ingrediente pentru crema250 ml lapte,  3 galbenusuri, 50 g zahar,  2 linguri de faina,  o pastaie de vanilie sau 1 fiola esenta de vanilie, 1 lingura amidon alimentar

Ingrediente pentru decor: 3 fructe de kiwi

Mod de preparare : Prepararea blatului: Untul tinut la temperatura camerei se mixeaza impreuna cu zaharul pana se topeste zaharulsi obtinem o compozitie  omogena. Se adauga in compozitie pe rand ouale si se continua mixarea . Se adauga sarea, coaja rasa de lamaie si faina amestecata cu praful de copt. Se framnata compozitia pana obtinem un aluat usor nisipos si perfect omogen.Se intinde cu sucitorul pe masa de lucru in foaie subtire.  Se unge cu unt o tava pentru tarta cu dimensiunea de 25 cm  si se intinde foaia de tarta in tava. Se inteapa cu o furculita din loc in loc, apoi se introduce la cuptor,in cuptorul incins la 180 de grade si se coace pentru cca 20-25 min, pana devine usor aurie.

Mod de preparare crema: Intr-o oala se pune laptele la fiert impreuna cu pastaia de vanilie, pana ce laptele da in fiert, apoi se scoate pastaia. Cele 3 galbenusuri se freaca cu zaharul, pana se spumeaza. Treptat se  adauga faina ,amidonul si se omogenizeaza totul. Amestecul obtinut se adauga peste laptele fierbinte. Se amesteca compozitia cu un tel,apoi s epune la fiert si se amesteca pana se ingroasa.

Asamblarea tartei. Crema fierbinte se toarna in forma de tarta peste blat, apoi se curata fructele de kiwi, se feliaza si se decoreaza tarta. Se lasa aproximativ 2 ore la rece, apoi se poate portiona si servi.

Va dorim pofta buna si spor la gatit!