Prăjitură cu cremă de zahăr ars şi blat de chec

3667

Ingrediente pentru 2 checuri  :7 ouă, un praf sare, 250 g zahăr, 260 g făină, 200 ml ulei, 1/2 plic praf de copt, 1-2 linguri de  cacao 

Pentru crema de zahăr ars :5 ouă, 200g zahăr, 600ml lapte, coajă răzuită de la o jumătate de portocală, vanilie 

Mod de preparare : Prepararea cremei: Se pun 2-3 linguri din zahăr într-o oala şi se pune pe foc până se caramelizează, apoi se toarnă caramelul  într-o formă rotundă de prăjitură. Se bat spumă cele 5 ouă împreună cu restul de zahăr. Se adaugă laptele împreună cu vanilia şi coaja de portocală şi se amestecă în continuare. Peste zahărul caramelizat se toarnă compoziţia formată, si  se pune forma de copt la cuptor la bain marie, într-o tavă umplută circa două degete cu apă fierbinte si se lasă circa 10-15 minute.

Prepararea checurilor. Se mixează spumă albusurile cu un praf de sare, se adaugă zahărul, apoi făina amestecată cu praful de copt si se omogenizează bine ingredientele. Separat se mixează gălbenusurile,  si in timpul mixării se adaugă uleiul putin cate putin ca la maioneză. Peste gălbenusuri se adaugă albusurile bătute spumă si se amestecă cu o lingură de lemn de jos in sus. Compozitia se imparte in două părti egale. In cea de-a doua compozitie se adaugă cacaoa si se amestecă bine.

Compoziţia de cremă de zahăr se lasă până se leagă puţin, apoi se scoate forma şi se toarnă peste ea compoziţia de blat. Se toarnă prima dată checul simplu, apoi checul cu cacao.

 Se nivelează şi se dă din nou la cuptor. Se lasă circa 20-25 de minute pană se rumeneste bine checul. După ce este gata se lasă să se răcească bine, apoi de preferat câteva ore la frigider. Se scoate cu grijă din formă, punând o farfurie deasupra ei şi răsucind brusc.

Vă dorim poftă bună si spor la gătit!