Cheesecake cremos cu fructe

2127

Ingrediente pentru blat:  1 ou, 75g zahar,  50g unt,  25g ulei, 1 pliculet praf de copt,  200 g faina

Ingrediente pentru umplutura: 200 g lapte condensate, 100 g zahar, 150 g crema de branza Almette, 350 g branza grasa de vaca, 100 ml frisca lichida, 3 oua, 1 fiola esenta de vanilie, 3 nectarine ( puteti folosi orice alt fruct doriti)

Mod de preparare: Prepararea blatului: Intr-un bol se bate oul, se adauga zaharul, untul topit, uleiul si faina amestecata cu praful de copt. Se framanta bine pana se obtine un aluat omogen si nelipicios.

Prepararea umpluturii: Separat branza si crema de branza se mixeaza impreuna cu zaharul si laptele condensat. Se adauga pe rand ouale si se mixeaza bine dupa fiecare ou adaugat. La sfarsit se adauga frisca lichida si esenta de vanilie. Se va obtine o compozitie cu o consistenta mai lichida.

Asamblarea cheesecake-ului. Intr-o tava cu dimensiunea de 25 cm cu peretii detasabili se intinde bine aluatul, pentru a forma  baza prajiturii.

Aluatul se va ridica si pe peretii formei, creand o bordura de aproximativ 2-3 cm. Se  taie felii nectarinele si se aseaza peste aluat,apoi se toarna umplutura si se da la copt la  cuptorul incins la 180°, si se coace  pana se rumeneste usor deasupra.

Se stinge focul si se lasa prajitura in cuptor pana la racirea completa, apoi se poate felia.

Va dorim pofta buna si spor la gatit!