Salata de vinete, fina si gustoasa indiferent de anotimp

4366

Ingrediente  : 2 vinete mari(puteti folosi si congelate), o ceapa mare, 50-60 de ml de ulei, sare dupa gust, zeama de lamaie dupa gust

Mod de preparare 

Vinetele se coc pe o plita incinsa, pe gratar, pe disc  sau chiar pe flacara de aragaz, pana li se carbonizeaza  coaja si interiorul lor devine moale. Vinetele se intorc  pe o parte si pe alta sa se coaca bine. Indicat ar fi sa perforati coaja cu o furculita lasand loc aburilor si lichidului sa se scurga, altfel vinetele pot exploda . Dupa ce vinetele sunt bine coapte se aseaza intr-o sita deasupra unui bol, se presara cu putina sare si se acopera cu un capac din lemn. Se lasa asa circa o ora. Lichidul amarui din vinete se va scurge si vom avea niste vinete dulci. Daca folositi vinete congelate, decongelati-le bine, eventual el puteti scoate de seara si le puneti la scurs.

Dupa ce s-au racit vinetele se curata de coaja, se toaca marunt, puteti folosi si robotul de bucatarie pentru niste vinete fine. Vinetele tocate se pun intr-un castron si se adauga uleiul  in fir subtire in timp ce se freaca bine cu o lingura de lemn, invartind intr-un singur sens. Vinetele vor absorbi o cantitate mare de ulei, si vor deveni cremoase.

Dupa incorporarea uleiului , se adauga ceapa tocata  fin, sare dupa gust si zeama de lamaie si se amesteca bine. Se pot servi cu paine prajita, felii de ardei gras,rosii . Dupa preferinta se poate adauga si maioneza sau verdeata  in compozitie.

Vă dorim poftă bună si spor la gătit !