Plăcintă de post cu gem de gutui, o retetă delicioasă

4670

Ingrediente pentru aluat:   550gr făină, 200gr margarină (la temperatura camerei), 250 g apă minerală, 50 ml ulei, 150gr zahăr, un pliculet de zahăr vanilat, 10gr praf de copt, un praf de sare

Ingrediente pentru umplutură  :Un borcan gem de gutui, o lingurită cu varf de scortisoară, 2 linguri mari de nucă măcinată, 2-3 lingurite de stafide (optional)

Ingrediente pentru glazură :150 g ciocolată amăruie de post

Mod de preparare: Prepararea umpluturii: Intr-un bol se amestecă gemul cu scortisoara, nuca măcinată, stafidele si se amestecă pană ingredientele sunt perfect incorporate.

Prepararea aluatului: Intr-un bol adanc se pune  margarina moale, zahărul si zahărul vanilat si se mixează pană capătă un aspect cremos. Peste compozitie se adaugă făina amestecată cu praful de copt, un praf de sare, uleiul, treptat se pune apa minerală si se amestecă bine toate ingredientele. Dacă este necesar puteti să mai adăugati putină făină. Se frămantă aluatul pană devine usor elastic si poate fi intins in foi. Aluatul obtinut trebuie sa fie  nelipicios (să se desprindă de pe mană). Aluatul se imparte in 3 părti egale.

Fiecare bucată de aluat se intinde pe suprafata de lucru presărată cu făină si se intinde cu sucitorul in foaie subtire după dimensiunile tăvii, eu am avut o tava de  25/35cm.

Asamblarea prăjiturii

Intr-o tavă unsă cu margarina si tapetată cu hartie de copt se asează  foaia pentru plăcintă.

Se inteapă foaia din loc in loc cu o furculită. Peste foaie se intinde uniform in tavă jumatate din cantitatea de dulceata, apoi se acoperă cu cea de-a doua bucată de aluat intinsă , se completează cu restul compozitiei de gem si se acoperă cu ultima foaie subtire care se inteapă usor cu furculita.

Plăcinta se coace in cuptorul incins in prealabil la 180˚, pentru  circa 30-35 de minute.  După ce plăcinta este coaptă, se scoate din cuptor, se lasă să se răcească in tavă, se toarnă glazura de ciocolată (ciocolata topită la bain marie cu 2 linguri de ulei, uleiul face glazura să fie usor de tăiat ), si se portionează dupa dorinta fiecăruia .

Vă dorim poftă bună si spor la gătit!